Pe 3 septembrie 2021, pe site-ul oficial al Primăriei Sectorului 1 apare un comunicat de presă la fel de oficial, cu următorul titlu: Clotilde Armand, „Am reuşit să rezolvăm urgent problema de la Liceul „Nicolae Tonitza”. Un titlu lăudabil, mai ales că în bugetul aprobat în luna aprilie au fost alocați nu mai puțin de 32 de milioane de lei pentru reparații școli. Unde suntem astăzi? Elevii de la Tonitza învață încă în online, noua clădire nu a fost pusă în funcțiune și vinovații nu sunt la primărie, cum ați crede. Cel puțin așa spun unii.

Așa cum o vorbă românească spune, minciuna are întotdeauna picioare scurte. Inclusiv la PS1. Iar adevărul câștigă. În contextul protestului părinților și elevilor de la Liceul Nicolae Tonitza, la care au participat și consilierii PNL pentru a răspunde întrebărilor acestora, precum și a insinuărilor conform cărora noua clădire nu este încă funcțională din cauza rectificării bugetare recente, PNL Sector 1 face următoarele precizări:

  • Despre situația de la Liceul Tonitza, primarul în funcție a vorbit inclusiv în campania electorală, promițând că va găsi rapid soluții pentru a rezolva probleme noii clădiri. În februarie 2021, doi consilieri PNL Sector 1, Dinu Gheorghe și Adrian Oianu, au participat la o discuție cu conducerea liceului și au atras atenția executivului primăriei, atât public, cât și în ședințele de Consiliu Local, cu privire la situația extrem de gravă. Detalii, în acest video și în înregistrările ședintelor disponibile pe site-ul primăriei.
  • Mai mult, bugetul Primăriei Sectorului 1, aprobat în aprilie, include suma de 32 de milioane de lei pentru reparații școli. Sumă necheltuită, evident, în ciuda licitațiilor pentru contracte cadru și a anunțurilor de PR cu surle și trâmbițe. Situația școlilor nepregătite pentru deschiderea anului școlar în curs a ajuns chiar în atenția ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care s-a declarat îngrijorat că sectorul 1 era singurul fără șantiere.
  • La rectificarea bugetară din luna iulie nu a fost inclus nici măcar un leu pentru Liceul Tonitza – deși situația trenează de ani de zile și problemele sunt cunoscute de toată lumea.
  • Primăria invocă și un raport de evaluare din 2017, în care erau menționate toate problemele. Bani pentru aceste investiții au fost alocați încă din aprilie 2021. Lucrurile sunt în continuare blocate, din rațiuni administrative și birocratice, iar rezolvarea acestora ține strict de executivul Primăriei Sector 1 – mai exact, de primar.
  • Interesant este că pe 3 septembrie 2021 PS1 a emis un comunicat de presă cu următorul titlu: Clotilde Armand: „Am reușit să rezolvăm urgent problema de la Liceul «Nicolae Tonitza»”. Comunicatul este disponibil aici: https://www.primariasector1.ro/articole/citeste/comunicate-presa/2075/clotilde-armand-am-reusit-sa-rezolvam-urgent-problema-de-la-liceul-nicolae-tonitza
  • Suntem pe 16 decembrie, elevii de la Liceul Tonitza și părinții acestora au protestat astăzi în fața primăriei. Pe lângă discuțiile private, din care am primit informații că primarul dă vina exclusiv pe PNL pentru orice situație apărută, și în comunicatul de presă se dă vina voalat pe rectificare, mai exact pe lipsa banilor alocați pentru remedieri ale căilor de acces.
  • Pentru o corectă informare, menționăm că în rectificarea aprobată săptămâna trecută, singura sumă alocată Liceului Nicolae Tonitza este 180.000 lei – execuție și proiectare ușă acces conform norme ISU. Pentru toate celelalte reparații necesare obținerii avizului ISU, banii sunt alocați din primăvară.

PNL Sector 1 solicită în mod oficial și public primarului sectorului 1 explicații și soluții. Sperăm să o facă rapid, nu să fugă de răspunsuri cum a făcut astăzi, când consilierii locali și părinții copiilor de la liceul Tonitza i-au adresat întrebări în fața primăriei. Ar fi un gest de maturitate pe care o comunitate întreagă îl așteaptă, în al doisprezecelea ceas.

 

Sursa foto: cursdepictura.ro

Published On: decembrie 16th, 2021 / Categories: Uncategorized /

Abonează-te pentru a fi la curent cu activitatea noastră

Add notice about your Privacy Policy here.