RALUCA HALIŢ
Manager
CINE SUNT
Sunt un politician tânăr, cu experiență dobândită în decursul a 8 ani de carieră politică. De la organizații de tineret, până la funcții în Administrația Publică Centrală, am tratat fiecare oportunitate cu responsabilitatea și implicarea ce mă caracterizează.
Am absolvit Facultatea de Științe Politice și Universitatea Națională de Apărare Carol I. În anul II de facultate, din dorința de a avea un forum academic comun între studenți și profesori, am fondat Grupul de Studii de Securitate, organizație destinată promovării implicării academice a tinerilor cercetători din domeniul studiilor de securitate și a relațiilor internaționale.
Pe parcursul anilor, am lucrat și în Administrația Publică Centrală având funcția de consilier ministru/ secretar de stat în Cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Mediului și Guvernului României și am dezvoltat capacitatea de a găsi soluții și de a mă adapta diverselor situații de muncă.
În prezent, din dorința de a acumula cunoștințe cât mai diverse și de a descoperi mecanisme de management eficiente, am ales să mă angajez în mediul privat și sunt Director Comercial la o companie globală care activează în domeniul certificării conform standardelor de calitate internaționale, care, prin serviciile de certificare furnizate de terți, oferă o garanție de independență a respectării standardelor de reglementare asociate.
DE CE CANDIDEZ
Sectorul 1 pentru mine reprezintă acasă. Aici îmi desfășor activitatea profesională și îmi petrec timpul liber. Ca orice bun gospodar îmi doresc ca acasă să fie locul în care investesc toate resursele necesare pentru a petrece un timp de calitate. Tocmai din acest motiv candidez la Consiliul Local al Sectorului 1.
PROIECTELE MELE
Principalul proiect pe care îl propun pentru Sectorul 1 este realizarea unui audit intern pentru toate instituțiile și deconcentrate din subordinea Primăriei Sectorului 1, inclusiv al Primăriei. De la debirocratizare și digitalizare până la transparența cheltuielilor banilor publici, fiecare locuitor al Sectorului 1 trebuie să aibă acces la informații. Corupția, inegalitatea de gen și de șansă, bullying-ul, sunt concepte care trebuie stopate prin mecanisme și sisteme reglementate internațional.
De asemenea, din discuțiile cu voi, locuitorii Sectorului 1, am descoperit că iluminatul stradal și siguranța pe străzi necesită îmbunătățiri substanțiale. Propun ca nu numai străzile și bulevardele principalele să fie luminate și păzite ci și străzile adiacente, înguste și periferice.
Doresc să pun accentul pe importanța pe care o acord muncii mele și pe scopul declarat de a obține rezultate măsurabile prin oferirea unor servicii de calitate. Pe 27 Septembrie avem șansa ca împreună să clădim noul București și noul Sector 1.