RAMONA PORUMB

Antreprenor

CINE SUNT

Sunt născută și crescută pe meleaguri buzoiene și de 13 ani locuiesc în Sectorul 1. Am absolvit Facultatea de Administrație Publică, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune și un master în domeniul Administrației și Managementului Public în cadrul Academiei de Studii Economice din București.În prezent sunt manager în cadrul unei firme de IT și consilier local în cadrul Primăriei Sector 1 a Municipiului București.

DE CE CANDIDEZ

După 4 ani de mandat în funcția de Consilier Local al Primăriei Sector 1 am decis că nu mă pot opri aici, trebuie să merg mai departe. Mai am multe lucruri de făcut pentru Sectorul 1.
Mi-am dat seama că implicarea în administrația publică, cu precădere în cea locală, ce ajunge mai aproape de cetățeni, mi se potrivește ca o mănușă și îmbină perfect abilitățile mele în comunicare și organizare cu altruismul ce mă caracterizează.
De 11 ani îmi desfășor activitatea profesională în zona Basarab – Piața Victoriei, perioadă în care am fost în contact permanent cu problemele cetățenilor din zonă, iar ultimii 2 ani, prin prisma activităților politice m-am implicat în cadrul comunității din zona Sala Palatului.

PROIECTELE MELE

Diferența dintre primul mandat și următorul îmi doresc să o facă obiectivele clar stabilite, în echipă, și deschid lista cu „Luarea în administrare de la Primăria București a majorității bulevardelor, pentru o amenajare și dezvoltare unitară a Sectorului 1”.
În prezent la centrele de zi de tip creșă din Sectorul 1 sunt 210 cereri în așteptare pentru luna septembrie, iar în zone centrale precum Basarab – Banu Manta sau Sala Palatului nu se regăsește nicio creșă de stat, în subordinea DGASPC. Acest lucru va fi rezolvat de echipa de consilieri PNL Sector 1.
S-a vorbit mult în ultimii ani despre parcări, dar fără soluții concrete, iar acestea există. Nu avem de gând să reinventăm roata, ci doar să preluăm cele mai bune variante și să le adaptăm în funcție de zonă, pentru a elibera trotuarele Sectorului 1 de mașini.
Ce-mi doresc pentru Sectorul 1 este ca în câțiva ani cetățenii din București să afirme că nu ar vrea să locuiască la Cluj sau Oradea, ci aici în ”Capitala Capitalei”.